Cum a evoluat Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement în primul an de activitate și care au fost proiectele reprezentative
Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de avocatură specializat în domeniul litigiilor, a avut o creștere de 20% a numărului de clienți în primul an...
CMS, victorie strategică în față Curții de Apel Ploiești - Sesizare CCR privind legea de organizare și funcționare a DLAF
Dincolo de interesul legal al clientului care trebuie apărat prin toate mijloacele prevăzute de lege, CMS urmărește protejarea valorilor și a principiilor...
KPMG Legal & Tax obține anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
Echipa integrată KPMG Legal (Toncescu și Asociații SPRAL) și KPMG Tax, formată din Călin Dragoman în calitate de Coordonator al Practicii de Litigii KPMG Legal, Alin Negrescu (Partener KPMG Tax), Raluca Udroiu (Senior Manage KPMG Tax) au obținut pentru un important jucător din industria modei un prim succes în fața Curții de Apel Ploiești într-un litigiu fiscal cu o valoare de 1,5 milioane de euro, anularea măsurii nelegale a autorităților fiscale prin care acestea, în contradicție cu ultimele decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”, C-333/20 vizând Berlin Chemie A. Menarini SRL și C‑232/22 vizând Cabot Plastics Belgium SA), au dispus stabilirea unui sediu fix al societății nerezidente în România la sediul unității de producție a societății afiliate, române.
Arbitraj
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Excepția de arbitraj (Powered by ZRVP)
Avocați
Cum a evoluat Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement în primul an de activitate și care au fost proiectele reprezentative
Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de avocatură specializat în domeniul litigiilor, a avut o creștere de 20% a numărului de clienți în primul an de activitate și estimează o extindere similară celei de anul trecut și în 2024. Înființat în martie, anul trecut, de Ioana Gelepu, un...
Proiecte
CMS, victorie strategică în față Curții de Apel Ploiești - Sesizare CCR privind legea de organizare și funcționare a DLAF
Dincolo de interesul legal al clientului care trebuie apărat prin toate mijloacele prevăzute de lege, CMS urmărește protejarea valorilor și a principiilor constituționale și își propune să contribuie în mod constant la reglarea cadrului normativ astfel încât acesta să fie în consonanță cu Legea...
DRC Special Report
Cât costă un arbitraj comercial. Taxe, cheltuieli administrative, volum de muncă și onorarii plătite avocaților
Multe firme din domeniul energiei, dar și jucători din alte segmente ale economiei, nemulțumiți de prestația partenerilor comerciali, de tratamentul aplicat de autoritățile de la București sau de presupusa încălcare a unor tratate de investiții, au...
Ministerul Finanțelor a ales avocații pentru arbitrajele inițiate de frații Sukyas. Ce sume a încasat consorțiul
Statul român și-a ales apărătorii în litigiul cu Jak Sukyas şi Edward Sukyas, doi frați născuți în România, care au deschis proceduri de arbitraj, sub auspiciile UNCITRAL, în SUA și Canada, împotriva României şi Regiei Autonome a Distribuţiei şi...
Biroul Schoenherr din București preia încă un mandat la ICSID. Austriecii de la Kelag și mai multe firme din România cheamă la arbitraj guvernul condus de ”H.E. Prime Minister Mr. Florin Cîțu”
Mai multe firme care operează în domeniul energetic, dintre care două sunt din Austria KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft și KI-KELAG International GmbH, iar trei sunt înregistrte în România - WINDFARM MV I S.r.l. , Kelavent Charlie...
Cum se construiește echipa de avocați care gestionează un arbitraj internațional | Care ar fi profilul unui bun avocat de arbitraje? Ce trebuie să știe? | Când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia
Formarea unei echipe de arbitraj internațional este o procedură lentă și anevoioasă, în care sunt atrași avocații cu știință de carte, cunoștințe solide privind sistemul de drept din care provin, dar și de drept internațional, buni vorbitori de...
Best Practice
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut o soluție de referință care încetează suspendarea Planului Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 2 al Capitalei
O echipă multidisciplinară de avocați specializați în litigii administrative şi respectiv în dreptul urbanismului din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a reprezentat Promenada Mall București SRL, din cadrul grupului NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și operator de centre...
Bondoc & Asociații obține la ÎCCJ restituirea unei sume de peste 4 mil. €, în legătură cu regimul taxelor claw-back
Echipa de litigii a firmei Bondoc și Asociații a obținut o nouă victorie judiciară într-un litigiu administrativ-fiscal în legătură cu restituirea unei sume de peste 4 milioane euro achitată în legătură cu regimul taxelor claw-back. Echipa care a gestionat această cauza din partea Bondoc și...
TZA obține la ÎCCJ o soluție definitivă de interes major pentru importatorii de mărfuri extra-comunitare
Țuca Zbârcea & Asociații (TZA) a obținut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) o soluție definitivă de anulare a creanțelor fiscale rezultate din reclasificarea tarifară a produselor importate de client, la finalul unui proces cu o durată de șapte ani.
Litigii câștigate de avocații Voicu & Filipescu în domeniul achizițiilor publice. Partenerul Raluca Mihai a coordonat echipa
Avocații Voicu & Filipescu din cadrul practicii de achiziții publice au reprezentat cu succes un grup de companii, printre cele mai importante care activează în domeniul biodiversității din România în domeniul serviciilor de elaborare, fundamentare, aprobare a studiilor și planurilor de management...
ADR & Conflict Resolution
Băncile şi-au crescut apetitul de negociere, numărul împăcărilor cu consumatorii a crescut cu 85% în cadrul CSALB
Insights
Paul Buta, noul Managing Partner la Mușat & Asociații: Nu voi schimba linia, pentru că aceasta ține de brandul firmei, de codul său „genetic”, de esența a ceea ce face și a modului în care o face
Paul George Buta, avocatul firmei Mușat & Asociații care a preluat poziția de Managing Partner în luna februarie a acestui an, va păstra linia pe care a evoluat casa de avocatură până acum, fără a interveni în modul de lucru și de organizare, dar va...
Opinii
Măsuri provizorii pentru asigurarea costurilor arbitrajului și asigurarea sumelor obiect al pretențiilor părților
Cererea pentru asigurarea provizorie a costurilor din cadrul arbitrajului reprezintă o măsură provizorie, care permite petentului (de regulă, pârâtul) să indisponibilizeze o sumă reprezentând cheltuielile arbitrale, adică costurile avocațiale,...